Etichete

, ,

În a doua zi de Craciun, pe o vreme ce aducea mai degrabă a Paște, lăsam în urmă Valea Cernei pentru a urca pe Domogled. Comparativ cu giganții carpatini, masivul este relativ mic, însă puterea mitică a acestui munte solar te răpește în illo tempore, te inițiază în taina lui, îți dezvăluie unul dintre vălurile sale dacă esti suficient de receptiv. 

După un urcuș în serpen20151226_133414tine prin pădurea desfrunzită, pătrunzi din ce în ce mai adânc în atmosfera unei lumi de piatră. O lume minerală, încremenită, izolată de agitația organicului. Ancestrală, învechită, uitată. Pădurea însăși încremenise în piatră, copacii presărați printre lapiezuri și crovuri părând vechi, de când lumea.

Carstul munților Mehedinti are ceva din ambientul mediteranean, o pădure de pini negri cu ramurile precum talerele, răsărind din  robustețea stâncilor. Împrejur, lumina20151226_143340 orbitoare transformă totul. Peisajul eminamente solar amintea de riscul întâlnirii față către față cu Creatorul însuși. Printre pietre strălucinde, pinii respirau și ei lumină.

Pe saua dintre Domogledul Mic și Domogledul Mare, câtiva arbuști firavi răsfirați aduceau a câmpie; un crâm20151226_144815pei de câmpie transpus la altitudine, o proiecție a orizonatalei pe înălțimi, o aluzie a corespondențelor diferitelor niveluri de realitate. Muntele acesta se remarcă prin soliditate, rezistând asaltului luminos al20151226_152511 cerului. Menține materialitatea lumii, tangibilul ei, corporalitatea pentru care zeii ne invidiază. Sub cupola de lumina  ce tindea sa evapore lumea în scânteie și strălucire, muntele rămâne ferm, individual, refuzând impersonalitatea absolutului.

20151226_152934

Coborând pe altă potecă, pădurea solară de pini este înlocuită cu cea de fagi și goruni, mult mai salbatică, de un viu straniu, cu mii de ochi care parcă te scrutează în ceafă. O pădure uniformă, rece, nepătrunsă. Neumblată. Aerul devenea din ce în ce mai umed, m20151226_161632ai răcoros, ca într-o peșteră. Drumul cobora într-un fel de adânc al pădurii de piatră, presărat cu frunze putrezite, lapiezuri și verticale lemnoase. Părea un loc atât de vechi, încat aerul devenise pânză de păianjen; un păianjen al timpului țesând veacuri ascunse.

Răcoarea pădurii se prelungise ș20151226_163203i in cheile prin care cobora traseul. Printre crengi desfrunzite se zăreau dolmene inaccesibile, menhire ale unor zei păgâni retrași din lume.