Etichete

“Muntele elibereaza adevarul dinantrul fiecarui om”- Jacques Vigne

Intalnirea cu cea dintai zapada de pe munte are ceva deosebit, ca o umbra alba ce scruteaza somnul fara vise… Inaintezi pe un taram al linistii, acolo unde parca nu a mai fost nimeni. Nuantele alb-negru ale tabloului de iarna suspenda torentul gandurilor. Nu ca nu ai mai fi in stare sa gandesti, insa apare de la sin20151129_110649e o apnee mentala, o binevenita si poate mult lipsita vacuitate a mintii. Peisajul montan al primei zapezi, asemeni unei picturi japoneze sumi-e, are darul de a ne aseza confortabil in spatiul dintre ganduri, in deplinatatea simturilor si in ragazul propriei interioritati.

Intr-o nemiscare deplina, in care negrul brazilor pare mai mult schitat intr-o lume alburie, mergand prin zapada neinceputa ai senzatia ca nestiutul ti se deschide retinut, dandu-ti din atmosfera lui cu oarecare precautie; tacerea camuflata in peisaj de munte revelandu-se atat cat poti duce. Inaintand printr-o zapada cruda, constientizezi faptul ca drumul se naste odata cu proprii tai pasi. Parca ai parafraza cu corpul un vechi text oriental in care se spune ca Verbul creaza lumea pasind. Mirosul tonic al zapezii te intampina cu ceva seducator in el; ba chiar ceva nostalgic. Te cheama mai mult soptit inspre ceata albicioasa a padurii. Urmand impulsul nestiutului, montaniardul isi lasa in urma istoria personala, animat doar de pasi si respiratie, de prezentul etern al clipei si de racoarea proaspata a iernii.

Pe drumul dinspre Lacul Rosu catre Haghimasul Negru, in acea zi de inceput de iarna, traseul alterna potecile de padure cu luminisuri albicioase. Cele din urma au proprietatea unei iradi20151129_130740eri, presimtindu-le cu cateva clipe inainte de a le descoperi. Calitativ diferit, luminisul iti ofera pe de o parte o metafora a potentialului, a virtualului ce poate gazdui manifestari ulterioare. Pe de alta parte, un luminis este o intrupare a intervalului, a deschisului, al iluminarii intelegatoare. Filosofii religiei ne-ar spune ca este vorba despre un spatiu sacru, despre ceva cu totul diferit de lumea cotidiana. Un fel de strapungere a lumii, de iesire din ascuns, o devoalare momentana spre o lume cu caracter etern. Foarte interesanta este insa si apropierea de luminis, pasajul intermediar dinspre tonalitatea cenusiu albicioasa a padurii inspre albul indistinct al luminisului. Constiinta noastra insasi experimenteaza adesea asemenea treceri din zone de penumbra mentala inspre claritatea unei reflectii bine inchegate. Intr-o 20151129_104954astfel de iarna, luminisul descinde dintr-un cer coborat foarte aproape de noi, alb si el ca zapada pe care inaintam. O atmosfera de interioritate se simtea in acea zi; poate ca era interioritatea muntelui.

Prin padure, drumul se intinde asemeni unui culoar straveziu. Din cand in cand, traseul intalneste stanci abrupte cu pereti inabordabili, ceea ce ne face sa ii ocolim pe unde putem. La rastimpuri, reintalnindu-ne cu luminisurile, zarim mi20151129_124815ci asezari omenesti care, cu cateva luni in urma, probabil erau foarte animate. Acum insa, sunt perfect integrate in natura, ca si cum ar fi crescut din pamant.

Opozitia zapezii si ora inaintata ne-au determinat sa ne intoarcem la lasarea serii, Haghimasul Negru inspre care porniseram ramanandu-ne ascuns privirii. Ca un lucru inaccesibil, ca un voal pe care destinul inca nu ti-l dezvaluie.

……………………………………………………………………20151130_130357…………………………….

A doua zi insa, in drum spre Cheile Bicazejului, coloritul aprins al iernii accentua starea de exterioritate. Cerul era din nou departe, albastrul arzator tronand deasupra muritorilor. Drumul incepe intai cu un coboras al unor pante inzapezite pana la albia raului Bicajel. Traversarea acestuia a scos la iveala diverse solutii ale montaniarzilor: de la utilizarea podului improvizat din doi busteni peste rau, la traversarea pe pietre masive; altii au preferat sa se descalte si sa masoare temperatura apei cu propriile picioare. Ne reintalnim cu Bicajelul abia in chei, dupa cateva urcusuri blande pe coline pitoresti inspre directia zonelor stancoase. In20151130_153447 Chei atmosfera se schimba, drumul urmand cascade reci si vecinatatea peretilor abrupti. Traseul necesita atentie sporita, riscul de a aluneca nefiind deloc neglijabil.

Cheile Bicajelului se termina in Cheile Bicazului, de unde dupa aproximativ 1 km de mers pe sosea se intra intr-un traseu de intoarcere peste saua lui Tifrea. Totul la lanterna, pe inserate, cu constiinta impacata ca nu ne-am intors prea devreme la cabana. Traseul de intoarcere este mult mai scurt, urmand triunghiul galben, urmele lasate de alti oameni si liziera padurii. Asezarile omenesti se vad sclipind palid in vale.